Simplitate, bun gust,profesionalism – Bogart Mob  SRL  prin Bogdan Munteanu

 

Bogdan Munteanu este un tânăr antreprenor din Râmnicu Vâlcea,  care şi-a dat seama  că a confectiona mobilă este ceea ce îl împlineşte profesional.

A plecat în anul 2000 în Italia pentru a-şi asigura un loc de muncă şi implicit un trai decent familiei. A rămas acolo timp de 8 ani, perioadă  în care a învăţat ce înseamnă calitatea şi ce face diferenţa în domeniu . S-a întors acasă şi a hotărât să o ia de la capăt pe cont propriu, ca şi muncitor necalificat.  Designul , calitatea finisajelor, personalizarea ţinând cont de cerinţele clienţilor şi consultanţa acordată  acestora, l-au ajutat să devină destul de repede un nume cunoscut şi a început fără să îsi dea seama, o nouă etapă.

O etapă în care avea nevoie de unelte, maşini şi utilaje mai performante, care să îl ajute în munca sa de fiecare zi. Accesarea  fondurilor  nerambursabile a devenit prioritate şi în anul 2018 s-a înscris în proiectul  ,,Dezvoltarea mediului antreprenorial din regiunea Sud- Vest prin acces la finanţare- DEMOFIN – SV’, al cărui beneficiar SC Egis Romania S A,  a anunţat că îl implementează în regiune, în parteneriat cu Fundaţia World Vision Romînia.  După primirea finanţării, în luna Mai 2019, Bogdan Munteanu a început achiziţiile necesare şi în scurt timp , prin comenzile primite şi-a realizat şi depăşit  cifra de afaceri  impusă prin proiect .

Întrebat cum s-a descurcat , unde are lucrări şi care sunt categoriile de piese de mobilier pe care le confecţionează, antreprenorul a explicat: ,,În primul rând, vreau să le transmit celor care nu au curaj să acceseze astfel de fonduri datorită birocraţiei, că fac o greşala mare neîncercând.  Aşa auzisem şi eu, că este aproape imposibil, că mulţi au dat banii înapoi deoarece nu îi ajută nimeni.  Ei bine, nu este aşa: am avut încă de la început şi încă am sprijinul expertului antreprenoriat cu care între timp pot spune că am devenit prieten, un loc bine gândit – Centrul Regional de Resurse pentru Antreprenori Vâlcea , în care ştiu că primesc toate informaţiile de care am nevoie şi toate acestea adunate m-au făcut să încep să caut din nou fonduri pentru extindere, în perioada urmatoare.

Despre angajaţi… primul am fost eu, pentru că asta ştiu să fac, asta îmi place să fac şi nu mă văd făcând altceva, iar alături de mine am mai angajat un muncitor necalificat care mă ajută mai ales în faza de montaj. Firma produce mobilier MDF şi din Pal Melaminat; de la etajere, scaune, jucării de lemn, uşi,rame ferestre inclusiv pentru termopan, până la seturi  de canapele, dulapuri, vitrine, mese, mobilier birou etc ’’.

 

Deşi majoritatea antreprenorilor şi-au închis firma, în această perioadă, Bogart Mob SRL încă lucrează,  mulţumită comenzilor primite atât din Vâlcea cât şi din Cluj şi Bucureşti  şi vă aşteaptă pentru consultanţă de specialitate şi comenzi la sediul din:

Str. Straubing nr 136, Cartier Goranu, Rm. Vâlcea –   Jud. Vâlcea

Tel: 0753020923

https://www.facebook.com/Bogart-Mob-105408897480907/